Despre noi

Despre noi

Despre noi

Compania Gloria Diamonds există în România din 2009 şi face parte dintr-un grup de companii de origine turcă cu o puternică prezentă la nivel internaţional, în Turcia - Istanbul şi Antalya -, Italia, India, Emiratele Arabe Unite şi acum şi România.


Cu toate că Gloria Diamonds şi-a extins activitatea şi către alte domenii, business-ul de suflet al companiei constă în realizarea şi vânzarea de bijuterii şi în comerţul cu aur.


Moştenirea noastră


După mai mult 20 de ani de experienţă în domeniul bijuteriilor, fondatorii de origine turcă ai companiei Gloria Diamonds au ales un drum al lor, aparte, pe care să meargăîin această afacere.


Cu multă dedicare şi pasiune, din dragoste pentru frumos, dar şi cu mult rafinament, ei au creat, în Antalya, în 2002, un nou grup de companii. De atunci, împărtăşim aceste principii şi asta se vede în felul în care creăm şi aducem bijuterii spectaculoae mai aproape de iubitorii acestei arte valoroase.


Misiunea noastră


De-a lungul anilor filosofia noastră de business a rămas aceeaşi, pentru că, pe lângă frumuseţe, eleganţă, rafinament şi design spectaculos, noi credem cu tărie în constanţă. Promisiunea făcuta de noi este să oferim piese unice, lucrate de mână, în combinaţii pline de culoare - pietre preţioase, metale rare şi diamante. Fiecare dintre bijuteriile noastre spune o poveste iar experienţa cu brandurile noastre este mereu la superlativ.


Informaţii de context


În România, brandul-statement pe care Gloria Diamonds îl promovează este Roberto Bravo care include colecţii de bijuterii unicat cu un design ingenios, lucrate manual şi care scot orice ţinută din anonimat.

Fiecare colecţie Roberto Bravo spune o poveste în toată complexitatea ei, prin fiecare piesă de bijuterie, iar numele alese pentru colecţii ilustreaza exact autenticitatea brandului: Monarch Butterfly, Swan Lake, Gallica, Global Warming, Le Grand Bleu sau Noah`s Ark.

Fondată în anul 1948, casa de bijuterii Roberto Bravo este prezentă în lume cu 130 de magazine şi puncte de vânzare. Incepând cu anul 1997 compania a ales ca strategie de extindere francizarea la nivel internaţional.

Ca brand cu o experienţă de peste 65 ani în domeniul bijuteriilor unicat, unde trecerea timpului îşi pune amprenta asupra calităţii produselor şi serviciilor sale, Roberto Bravo dovedeste, astfel, că această experienţă face diferenţa.